iunie 2010 - Lucica Radu

marți, 29 iunie 2010

Sonisphere Festival




Uite ca au trecut si cele trei zile de festival. Am asteptat cu nerabdare Sonisphere Festival, si sincer a meritat fiecare minut de asteptare si fiecare banut cheltuit pentru a merge acolo. Au fost trei zile intense....cate 8 ore de muzica de buna calitate.

Prima zi a debutat cu cei de la Orphaned Land, o formatie mai ciudata insa o muzica care chiar a sunat bine. Apoi au fost cei de la Paradise Lost, Volbeat- care au fost geniali, imi place foarte mult muzica lor. Iar pe final Manowar si Accept, cei din urma avand un show de doua ore care nu pot spune ca a fost rau. Cu toate ca cu o seara inainte de concert s-a schimbat ordinea intrarii si anume Manowar au cantat doar o ora in ciuda faptului ca erau cap de afis, cine stie ce neintelegeri or fi fost...ei stiu mai bine. A fost o zi frumoasa, cam cu 20000 de oameni si cu mare aglomeratie la Manowar ;) .

Sambata, in a doua zi a festivalului a fost mare nebunie. A fost cea mai asteptata zi a festivalului, au urcat pe scena asa-numitii Big Four: Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica, seria concertelor fiind deschisa de Adi Despot si trupa sa, mai pe scurt spus Vita de Vie, care au avut o mare onoare sa cante pe aceiasi scena cu Big Four! A fost ziua cea mai intensa peste 35000 oameni...si multi volti in difuzoare. Chiar daca la piesa "Master of puppets", Hetfield a spus "It's up to you Budapest", corectandu-se dupa repetand in mai multe randuri Bucharest, Metallica a fost geniala. Metallica a fost trupa mea de suflet, ii ascult de prin '99, mi-am petrecut adolescenta ascultandu-i...mi s-a facut pielea de gaina cand i-am vazut la 5m in fata mea...a fost un show de vis!

Duminica, ultima zi a festivalului, a avut nume mari pe lista, poate nu toate pe gustul meu, dar asta nu se discuta. In deschidere au cantat cei de la Luna Amara, care in ciuda unei mici defectiuni au demonstrat ca sunt profesionisti si stiu sa faca muzica de buna calitate. Publicul i-a primit cum nu se poate mai bine, iar eu ma bucur ca i-am vazut din nou...felicitari lui Mihnea si colegilor lui pentru tot! Apoi au cantat Anathema, care mi-au lasat o impresie buna, un sound interesant pe care publicul l-a gustat din plin. Stone Sour si Alice in Chains au urcat pe scena, inainte de show-ul cel mare al celor de la Rammstein. La ora 21.00 a cazut cortina, la propriu si in strigatele fanilor si-au inceput concertul incendiar cei de la Rammstein. A fost un show superb, la melodia Du hast mich!, aproape 40000 de oameni au cantat in cor si pe ritm, a fost emotionant...pana si cei de la Rammstein au ramas uimiti. Decorul ales pentru Sonisphere România a respectat întocmai scenariul videoclipului piesei "Ich tu dir weh", un laborator de experimente lugubru, cu ţevi metalice care îmbrăcau întreaga scenă şi două ventilatoare care scoteau un fum irespirabil. Efecte pirotehnice din greu, baie de spuma si confetti toate intr-un show de aproape doua ore. A fost de neuitat, emotionant si plin de viata acest show. Drapelul Romaniei s-a asternut pe clapele celor de la Rammstein...iar Till Lindemann, solistul trupei a spus "multumesc foarte frumos. Rammstein va iubeste!". Momente memorabile...incheiate cu Rammstein ingenucheati in fata celor 40000 de fani.

Ganduri bune...momente frumoase...oboseala multa si amintiri de neuitat..acesta a fost Sonisphere Festival- 25-27 iunie 2010, Bucuresti.

Urmeaza sa bifez concertul Haggard de la Bistrita din august si Ozzy Osbourne in toamna in Bucuresti! Din pacate ArtMania se suprapune cu cei de la Haggard si nu o sa am cum sa ajung, si acolo vin nume mari :).

joi, 17 iunie 2010

A sprinkle of magic...


We are women and we need a sprinkle of magic...Is this so hard? We are children too...not like you men's that you always have a thought to the playground...but just like us... :) We want to belive in magic..and as adults we need more magic moments...it is not so hard...

@templatesyard